Cu mâinile înghețate încălzesc ceașcă de cafea,

și vântu-mi amintes-te de ce simțeam cândva-

E anotimp de pace și timp de contemplat,

Aici îmi caut yang-ul, prin scoarță de copac presat…

Mă-nfioara peisajul cu senzații călduroase,

Apă lacului prezent nu se-ntinde prea departe…

Pomii sunt acoperiți de miresme funerare,

Parc-ar fi cadavre țintuite în cruci imaginare.

Cerul și pământul, sigur, au mereu aceeași stare,

E susțîn ce e aproape, dar și ce-i pierdut în zare…

Ei ne ocrotesc probabil de un univers aparte-

Mințile noastre nu-s capabile să leviteze printre astre

și nici să lumineze drumul către sfârșiturile noastre.

Cu mâinile-nghetate-mi încălzesc trupul bipolar

și părăsesc pentru o clipă acest cortegiu funerar.