După crucificații fără vină
Stăteam doar eu, pe-un trup de-al lor-
Și-n față mea stăteau pe o oglindă-n tihnă,
Colindătorii dornelor…

Era o seară, ca și altă dată…
Stăteam doar eu acolo, cu mâinile degerate-
Ținând o ceașcă de cafea fierbinte
și o lacrimă pe obraz ce părea îngheață.

Era o seară, ca și altă dată…
Stăteam doar eu acolo-
și mă gândeam când timpul hibernează,
Să hoimaresc, cu nostalgie, priveliștea de dincolo.